Poate îți sună familiar: ești epuizat, dar tot nu reușești să te liniștești. Sau te simți gol și amorțit, ca și cum ar exista un văl între tine și lume. Unii oameni descriu că lumea pare "monotonă", că obosesc doar uitându-se afară sau că oscilează între o stare de paralizie și panică interioară, tristețe sau singurătate. Nu este vorba de simulare și nici de o slăbiciune de caracter. Adesea, este un semn al unui sistem nervos care se află într-o stare de blocaj dorsal.

Scara polivagală: trei stări

Pentru a înțelege „dorsal shutdown”, este util să-ți imaginezi sistemul nervos ca pe o scară cu trei trepte. Acest model provine din teoria polivagală a dr. Stephen Porges. Sistemul tău nervos evaluează în mod continuu, în mod inconștient, dacă ești în siguranță sau în pericol — și, pe baza acestui lucru, comută între trei stări.

Un sistem nervos rezistent trece cu ușurință de la o stare la alta, în funcție de cerințele situației. Însă, în urma unui stres prelungit sau a unui traumatism, această flexibilitate se poate bloca. Atunci, de exemplu, rămâi blocat în starea dorsală sau oscilezi între starea dorsală și cea simpatică, fără a ajunge vreodată cu adevărat în starea ventrală, caracterizată de liniște și conexiune.

Cum se simte din interior o blocare dorsală?

Sindromul dorsal este mai mult decât "o simplă oboseală". Persoanele care suferă de această afecțiune de mai mult timp descriu adesea o combinație dintre:

• Epuizare, în condițiile în care odihna sau somnul nu aduc o recuperare reală
• Un sentiment de goliciune, de distanță sau de "a nu fi pe deplin prezent"
• Lumea care pare plată sau îndepărtată
• Nu prea am chef sau energie să mă pun în mișcare
• Situații sociale pe care le poți gestiona, dar care îți consumă foarte multă energie
• Pe rând, îngheț și, dimpotrivă, un val de panică, tristețe sau singurătate

Un exemplu: de ce efortul are uneori efecte negative

Un exemplu elocvent îl găsim la persoanele care suferă de oboseală cronică. Pentru a te ridica din poziția dorsală, ai nevoie de energie simpatică — trebuie, ca să zicem așa, să urci pe scară. Dar dacă folosești prea multă energie din aceasta, urmează apoi o recădere în starea dorsală pentru a te reface. Asta explică de ce chiar și activitățile plăcute sau ușoare au uneori efecte negative a doua zi. Nu este vorba de lipsă de voință; este un sistem nervos care își păzește cu strictețe energia.

Tocmai de aceea, sfatul este adesea: fă pași foarte mici și mișcă-te doar pentru scurt timp. Astfel, adaugi de fiecare dată puțină energie pozitivă, fără să apară efectul de recul. De exemplu, am avut o clientă care, din cauza oboselii cronice, nu mai putea decât să stea în pat. Grație metodei SSP și mișcării consecvente în pași minusculi, a reușit în cele din urmă să se ridice din pat, să iasă din casă și chiar să se întoarcă în oraș. Ea atribuie recuperarea sa în totalitate acestei abordări.

Cum ajută SSP la reluarea mișcării ascendente

Prin intermediul unei muzici special filtrate, SSP transmite în mod continuu semnale de siguranță sistemului tău nervos. Astfel, sistemul tău este, ca să zicem așa, invitat să se ridice din poziția dorsală, îndreptându-se spre poziția ventrală a odihnei și a conexiunii. De asemenea, influențează neurocepția — scanarea inconștientă a siguranței —, ceea ce face ca interacțiunea cu ceilalți să devină adesea ceva mai ușoară în mod natural.

Deoarece un sistem nervos blocat în zona dorsală este vulnerabil, procedăm întotdeauna treptat. Dacă din evaluarea inițială reiese că trebuie să fim deosebit de precauți, începem cu ședințe foarte scurte, astfel încât corpul tău să se poată obișnui cu semnalele de siguranță fără ca exercițiile să devină prea intense.

Tocmai această combinație — sprijinul specific oferit prin programul SSP, împreună cu mici pași de autoreglare — îți ajută sistemul nervos să-și recâștige mobilitatea. Nu prin forțare, ci prin învățarea treptată a sentimentului de siguranță.